 |
MIZANTROP CU ARGUMENTE |
| CUPRINS: Pseudo-critică A doua analiză pe text Cine dă primul cu piatra! Şcoală a curajului şi a bărbăţiei Dialog pe net Despre demnitate Nu vă mai jucaţi cu focul! Ukraina, stat artificial Biserica a fost, este şi trebuie să rămână un reper Înghite-ţi limba domnule general Feciori pe scut Cine-i de vină domnule senator Puţini am fost, mulţi am rămas! Adevăruri şi confuzii Restauratorii Sondajele, un bir pe buzunarul cetăţeanului Bunurile întregului popor, pe mâinile lui „Burtă Verde” 22 iunie 1941 - ora H Batjocorirea limbii române. Dovadă a lipsei de educaţie, a lipsei de cultură Economia României, încotro Protolatinismul poporului român Dosariadă cu semn schimbat Graba strică treaba Cateringul şcolar - beneficiu sau năpastă Cateringul militar - eficienţă sau trădare Ţara fără hoţi Recurs la ţara fără hoţi Situaţii ratate Cioburi şi dezamăgiri Începutul sfârşitului Ingratitudinea istoriei Mistificări Balcic Răspuns domnului Lazea Ce mai învaţă copiii la grădiniţă Cu stângul Cu ochii şi urechile pe comentatori Domnilor, ajunge! Erori vechi, metehni noi O nouă disciplină sportivă: Harababura Morală şi moralitate O carte ... O mare victorie! „Putere fără glorie” Se poate CLUB sărac, dar puternic ! Steaua şi Coppa del Mondo Sectele - întoarcere la obscurantism ! Puţină aritmetică O Ligă de suflet László Tökés şi Ladislau Bölöny ! Istoria se repetă! Există un caz Hagy ! Cine zice, ăla e ... De ce, în ce scop, ce dorim Căldăruşani Omagiu unui securist ... În loc de Epilog Să spunem adevărul |
|
| PREZENTARE: |
|
| PREFATA: Ar fi să pornim de la definirea a două doctrine: comunism şi capitalism, împinşi de conţinutul eseului ,,Între comunism şi capitalism” al domnului Andrei Pleşu. Dicţionarele vremii defineau comunismul ca pe o formaţie social economică cu două faze în dezvoltarea sa. Alte dicţionare definesc comunismul ca pe o concepţie ideologică şi politică despre lume şi societate care susţine lichidarea proprietăţii private asupra mijloace-lor de producţie şi înlăturarea exploatării omului de către om, desfiinţarea claselor, instaurarea unei noi societăţi bazată pe egalitate economică, socială şi naţională a tuturor membrilor societăţii; comunismul presupune afirmarea multilarităţii personalităţii umane. Pe cale de consecinţă am spune că astfel definit, comunismul impune o orânduire social-politică bazată pe proprietatea socială asupra mijloacelor de producţie, având două faze de dezvoltare: socialismul, faza inferioară, cea în care se pun fundamentele economice, sociologice, politice şi ştiinţifice-educaţionale şi, a doua fază, superioară, comunismul propriu-zis. Dacă în prima fază repartiţia avuţiei naţionale se face (mă rog, se face măcar în teorie) conform principiului de la fiecare după necesităţi (ceea ce te duce cu gândul la o anume responsabilitate a individului), fiecăruia după posibilităţi, în faza superioară repartiţia urmează principiul de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după necesităţi/nevoi. Acest ultim principiu, în mod necesar, are în vedere un larg orizont de pregătire, o înaltă calificare şi un bogat bagaj de cunoştinţe pentru toţi membrii societăţii, cărora li se cere, în plus, o dezvoltată conştiinţă socială. Acest principiu mai pre-supune, logic şi firesc, un grad ridicat şi mereu în creştere de mecani-zare, de automatizare a proceselor tehnologice şi de producţie. Toate acestea, însumate, pot permite fiecăruia să-şi îndeplinească datoria de a produce, în domeniul său de muncă, maximum pentru societate, în vederea asigurării progresului ei neîntrerupt, pentru realizarea unei înalte civilizaţii materiale şi culturale a colectivităţii umane. Trec peste dilema „muncim pentru a trăi ori trăim pentru a munci”. Trec şi peste ideea repartiţiei după necesităţi. Care nece-sităţi, nu se spune cine le stabileşte şi după ce principii ori criterii. În analiza pe text aşi aduce aminte de un interviu acordat de Nikita Sergheevici Hruşciov (“bossul” vremelnic al URSS) unui reporter al ziarului Pravda, organul de presă al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. La întrebarea reporterului: care necesităţi , Nikita Sergeevici a răspuns prompt: „cum care necesităţi Necesităţile omului normal!”. În ce mă priveş-te, aş fi mers mai departe cu întrebările: cine şi cum stabileşte cine este sau cum se defineşte omul normal Reporterul Pravdei n-a mai pus aceste întrebări. Ei bine, veţi zice dumneavoastră, nu mai fi dumneata (adică eu) un Ghiţă contra, pentru că repartiţia după necesităţi presupune că fiecare va consuma atât cât este necesar determinat în mod ştiinţific, excluzându-se atât risipa, cât şi acumularea peste necesarul satisfacerii depline a cerinţelor materia-le şi spirituale. (Sună puţin a citat din Noul Testament! Dar, asta este, şi n-ar fi rău chiar să fie aşa!). Dar, să nu ne îndepărtăm de la cele spuse mai sus, potrivit cărora comunismul este orânduirea fără clase, în care este realizată egalitatea şi omogenitatea socială a tuturor membrilor societăţii. Totodată, această „formă superioară” de organizare socială se bazează pe un înalt nivel de conştiinţă şi pe un grad superior de cultură. În această etapă a dezvoltării sociale munca devine o necesitate vitală. Personalitatea umană, la rândul ei, dobândeşte deja o dezvoltare multilaterală. Comunismul mai presupune, de asemenea, o participare activă şi conştientă a fiecărui membru al societăţii la treburile obşteşti. În aceste condiţii, statul însuşi pierde treptat din atribuţiile sale, până la dispariţia lui totală. Mă feresc să spun şi definitivă. Un asemenea model a fost imaginat de Slavici în Popa Tanda şi s-a încercat practic în utopica „Republica de la Scăeni” - Prahova. Dar s-a şi transpus concret în viaţă de emigranţii evrei din anii imediat următori încheierii celui de al doilea război mondial, prin acele chibuţuri ale emigranţilor plecaţi din România sau/şi Polonia. Numai că, într-o societate care nu putea trăi autarhic, nici aceste chibuţuri nu au putut supravieţui la nesfârşit, cu toate avantajele create, în prima fază, pentru membrii lor sau, în a doua fază, pentru dezvoltarea statului Israel. Pentru cine este mai aplecat spre cercetarea sociologică, îi recomand cu multă căldură să citească experienţa Verei Plavovna, eroina romanului „Ce-i de făcut” al lui N.G. Cernâşevski. |
|
| CUVINTE CHEIE: |