 |
Har si pasiune in proiectarea podurilor |
| CUPRINS: Cuvânt înainte 7 Dialog profesional 11 Partea I - Viaţa şi activitatea 37 1. Pe scurt despre autor 39 2. Autobiografie 42 3. Activitatea profesională 76 Partea a II-a - Premii şi lucrări ştiinţifice publicate 155 1. Lista medaliilor, premiilor, diplomelor, distincţiilor 157 2. Lista selectivă a lucrărilor ştiinţifice publicate în reviste, volume ale manifestărilor ştiinţifice, cărţi 162 3. Articole (selecţie) 170 Partea a III-a - Gânduri din partea prietenilor şi colaboratorilor 239 Partea a IV-a - Album 367 |
|
| PREZENTARE: |
|
| PREFATA: Ţara noastră a rămas mult în urmă din punct de vedere economic faţă de ţările europene occidentale. Admiterea României în Uniunea Europeană nu a putut şi nu va putea atenua diferenţele de nivel de trai dintre ţările bogate ale Occidentului şi cele sărace ale Orientului European. Admiterea în Uniunea Europeană nu înseamnă şi adoptarea în această comunitate. Diferenţa de civilizaţie rămâne evidentă, noi rămânând în rândul aşa-ziselor „ţări în curs de dezvoltare“, formulare mai degrabă eufemistică în locul formulei mai aproape de realitate de „ţară nedezvoltată“. Dacă ne limităm analiza numai la mai puţin de ultimele două secole, constatăm că în secolul al XIX-lea, până la Primul Război Mondial, noi eram consideraţi grânarul Europei, deoarece bogăţiile pământului erau, practic, bogăţiile ţării. Moneda noastră, „leul“, era cotată la fel ca „francul francez“, astfel încât faptul că o parte din moşierimea noastră îşi petrecea vacanţele la Paris nu constituia un lux, deoarece cheltuielile nu erau cu mult mai mari decât la Bucureşti. După Primul Război Mondial, lucrurile s-au schimbat radical. Dezvoltarea industriei în ţările occidentale a produs o nouă ordine economică, în avantajul acestora şi în dauna ţărilor agricole. În Occident, muncitorii industriali au devenit factorul principal de producţie şi patronii le-au asigurat salarii şi pensii bune, condiţii de lucru civilizate, concedii plătite şi în special hrană ieftină. Cum Trecerea la o agricultură modernă, mecanizată, pe suprafeţe mari, pe de-o parte a sporit producţia de cereale, iar pe de altă parte a dus automat la micşorarea numărului de muncitori agricoli, la mai puţin de 10% din populaţie. Mai mult, şi-au permis să furnizeze hrana sub preţul de cost, subvenţionând numărul mic al agricultorilor din beneficiile produselor industriale. Aceasta desigur şi din teama ca revoluţia bolşevică din Rusia să nu constituie o atracţie pentru muncitorimea proprie. Dar această situaţie a agravat şi mai mult situaţia ţărilor agricole care erau obligate să vândă produsele sub preţul de cost, ele nemaiputând să subvenţioneze agricultura, neavând o industrie dezvoltată. 8 Har şi pasiune în proiectarea podurilor Dezvoltarea industrială din Apusul Europei a necesitat mai întâi o dezvoltare a infrastructurii, adică o modernizare a drumurilor şi căilor ferate, o dezvoltare a bazei energetice şi electrificarea localităţilor urbane şi rurale, alimentarea cu apă curentă a localităţilor, mai întâi urbane şi apoi şi a celor rurale, inclusiv a canalizării pentru apele uzate, a irigaţiilor acolo unde erau necesare etc. Din păcate, în România nu s-a înţeles nici de către politicieni şi nici de către populaţie necesitatea acestor schimbări şi ne-am complăcut în formula tradiţională şi romantică a „României - ţară agricolă“, în care cca. 80% din populaţie era ocupată în agricultură, considerând că exproprierea moşierilor şi împroprietărirea ţăranilor rezolvă toate problemele. Concepţia s-a dovedit complet greşită, deoarece ţăranii nu aveau mijloace de a cultiva raţional terenurile de 5-7 ha cu care fuseseră împroprietăriţi, dar mai ales, fiindcă aceste mici loturi de pământ se fărâmiţau la generaţiile următoare, deoarece oamenii se înmulţesc, dar pământul rămâne acelaşi. Economiştii noştri lansau teoria romantică a schimburilor echitabile între produsele agricole şi cele industriale, ceea ce era un fals grosolan, aşa cum a arătat inginerul constructor Mihail Manoilescu, adevărat economist care scotea în evidenţă faptul că valoarea produsului unui muncitor industrial este de cca. 10 ori mai mare decât a unui muncitor agricol, dar lucrarea acestuia s-a publicat în limba franceză şi nu a fost tradusă în limba română decât peste mai bine de 50 de ani. Singura preocupare pentru realizarea unei părţi a infrastructurii şi a dezvoltării industriale a avut loc în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, când în fruntea ţării a fost o conducere înţeleaptă ce a durat o jumătate de secol. Perioada dintre cele două războaie a fost dominată de luptele pentru putere între partide, în pseudo-democraţia caracteristică a acestei epoci, şi s-a realizat extrem de puţin din punctul de vedere al modernizării Statului. Noi ne-am remarcat prin introducerea unor norme legale foarte avansate, dar greu aplicabile într-o ţară atât de puţin dezvoltată. După cel de-al Doilea Război Mondial, am intrat sub dominaţia sovietică, cu tot lanţul de nenorociri pentru o parte mai evoluată a intelectualităţii noastre şi a păturilor mijlocii, pe care le scoatem cu bună dreptate şi astăzi în evidenţă. Dar au fost şi unele lucruri bune în domeniul tehnic, pe care nu le mai amintim astăzi - efortul de industrializare, e adevărat forţată şi greşit orientată spre industria grea, după modelul sovietic - „mare putere“, dezvoltarea învăţământului tehnic necesar industrializării, o serie de lucrări pentru dezvoltarea bazei energetice - numeroase termocentrale şi hidrocentrale (cele două hidrocentrale pe Dunăre la Porţile de Fier constituie o mândrie tehnică naţională de nivel european), fabrici, comasarea terenurilor agricole pentru o agricultură Cuvânt înainte 9 modernă. Din păcate, aceasta a fost fără mare folos pentru ţărani, deoarece veniturile produselor agricole erau destinate industrializării forţate şi nu invers, cum ar fi fost normal. S-a ajuns astfel ca în agricultură să rămână numai 40 % din populaţie, faţă de 80 % cât era înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Evenimentele din 1989, când sistemul socialist a fost înlăturat, au schimbat multe, dar nu toate în bine; o parte a industriei a fost desfiinţată, fiind considerată fier vechi, pământul agricol a fost fărâmiţat din motive populiste, iar producţia agricolă a scăzut. A fost o perioadă când se făcea propagandă pentru întoarcerea muncitorilor la sate, ignorându-se faptul că drumul de la sat la oraş este cu sens unic. S-a făcut o propagandă deşănţată împotriva proprietăţii de Stat, sub pretextul că Statul e prost administrator, ceea ce era doar în parte adevărat, scopul fiind privatizarea averii Statului în mâinile unor afacerişti veroşi şi fără scrupule. De aceea, sarcina actuală, în special a inginerilor, este să luptăm pentru industrializarea ţării începând cu realizarea infrastructurii de care vorbeam la început, cu îmbunătăţirea agriculturii prin culturi mecanizate şi reducerea personalului agricol sub 10 % din populaţie, astfel încât venitul pe cap de locuitor să se apropie de media Uniunii Europene. Numai aşa vom reuşi să păstrăm intelectualitatea şi muncitorii în ţară, stopând hemoragia de medici, ingineri şi muncitori agricoli care părăsesc ţara. Scoţând în evidenţă meritele ştiinţifice şi tehnice ale specialiştilor noştri, dintre care ar trebui să se constituie un Consiliu Tehnic Superior cu caracter permanent, de oameni competenţi, care să fie independenţi de Administraţia care se schimbă la fiecare 4 ani, ar trebui să realizăm planuri de dezvoltare de 10-20-40 ani şi chiar pe 100 de ani, ca să ajungem acolo unde ne este locul, în rândul ţărilor civilizate. În acest sens, aportul inginerilor constructori este hotărâtor, atât prin activitatea de concepţie şi proiectare a lucrărilor de infrastructură, cât şi prin conducerea execuţiei acestora în ritm accelerat. Gândurile exprimate mai înainte ne obligă să reacţionăm la aspectele negative serioase semnalate mai sus, care ne afectează nivelul de trai, respectul de sine, respectul pe care ni-l acordă întreaga lume şi, în cele din urmă, perspectivele noastre la scară largă. Trebuie să căutăm mijloace de a reacţiona şi de a pune în valoare resursele proprii, în special pe cele de natură umană, care sunt cele mai preţioase, aşa cum ne dovedeşte experienţa directă a tuturor ţărilor. O cale importantă de a face paşi în acest 10 Har şi pasiune în proiectarea podurilor domeniu de mare importanţă al infrastructurii este acela de a releva datele biografice şi realizările unor oameni capabili, despre care se poate afirma cu convingere că au avut o carieră de succes, atestată de realizări merituoase. În acest context, este cazul să-l onorăm pe domnul doctor inginer Victor Popa, care face parte din această elită profesională, la sărbătorirea a şaptezeci de ani de viaţă, dintre care peste patru decenii dedicate acestui domeniu de activitate de recunoscută importanţă socială, tehnică şi ştiinţifică. Domnul dr. ing. Victor Popa s-a născut la data de 22 iunie 1942. A absolvit în 1966 Facultatea de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri a Institutului de Construcţii din Bucureşti. În 1999 şi-a susţinut teza de doctorat pe tema „Contribuţii privind alcătuirea şi calculul structurilor de poduri rutiere tip Langer mixte cu conlucrare“. Activitatea dânsului de proiectant şi coordonator de colective de proiectare în cadrul unor institute de proiectare de prestigiu, reflectată în peste 80 de publicaţii şi comunicări de specialitate, completată şi de o susţinută activitate didactică, de participare la elaborarea a numeroase documente tehnice cu caracter normativ şi de membru al unor asociaţii şi colective de specialitate, i-a adus un înalt şi binemeritat prestigiu, reflectat şi în primirea dânsului în rândul membrilor Academiei de Ştiinţe Tehnice din România. Domnul dr. ing. Victor Popa, reputat inginer de poduri, în special de şosea, este astfel un exemplu de urmat de către tinerii noştri ingineri, aşa cum o dovedeşte şi volumul de faţă, dedicat aniversării sale la împlinirea a şaptezeci de ani. Prof. emerit ing. Panaite Mazilu, Membru de onoare al Academiei Române Membru titular fondator al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România Dr. ing. Horea Sandi Cercetător onorific, Institutul de Geodinamică „Sabba S. Ştefănescu“ al Academiei Române Membru titular al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România Profesor onorific Universitatea Tehnică |
|
| CUVINTE CHEIE: |